Principii de antrenament

antrenament

Principii cu caracter general

1.       Principiul interacțiunii teoriei cu practica

În activitatea sportivă,  trecerea de la a cunoaște și a ști, la a ști să faci și a fi capabil, reprezintă însăși finalitatea procesului și impune din partea sportivului corelări ale cunoștințelor anterior dobândite (nu numai în sport), iar din partea antrenorului că însușirea mecanismelor de execuție a unor deprinderi specifice activității, să fie urmată de aplicarea acestora în condiții practice diferite, reunite în parcursuri și trasee aplicative, secvențe tactice, jocuri de mișcare, jocuri sportive etc.

2.       Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale

Acest principiu scoate în evidență importanța și necesitatea predării conținutului în concordanță cu particularitățile colectivului, care în cazul sportului, spre deosebire de alte discipline, urmăresc aspectele legate de:

  • vîrstă;
  • sex;
  • dezvoltare biomotrică;
  • nivel de pregătire în anumite cazuri.

Principii care se impun cu dominantă asupra conținutului 

1.       Principiul accesibilității cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor (conținutului)

Accesibilizarea conținutului nu înseamnă o subsolicitare a sportivilor prin propunerea unor situații deosebit de ușoare, ci dimpotrivă implică o dificultate realistă a acestora, care se înscrie în limitele posibilului și necesarului, invitând sportivul la interogație, exersare și aplicare în practică.

2.       Principiul sistematizării și continuității în învățare

Acest principiu exprimă necesitatea predării integrate a cunoștințelor, prin corelarea informațiilor interdisciplinare și transdisciplinare, folosindu-se experiența anterioară a individului.

Acțiunea de sistematizare a conținutului activității presupune din partea antrenorului organizarea informațiilor într-un sistem, a cărui coerentă trebuie să asigure condițiile psiho-pedagogice favorabile integrării acestora în experiența anterioară a individului.

Aspectul de continuitate a procesului apare mai mult ca o consecință firească a sistematizării, decât ca o condiție necesară progresului, întrucât aceasta nu vizează numai ritmicitatea participării sportivilor la programul de pregătire, ci se remarcă mai ales prin logică internă a disciplinei sportive și a locului ei în cadrul disciplinelor recunoscute de Ministerul Tineretului si Sportului.

Principii care acționează asupra metodologiei didactice și formelor de organizare a activităților

1. Principiul corelației dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract în procesul de predare – învățare (intuiției)

În activitatea sportiva respectarea acestui principiu se impune la orice nivel, și presupune stimularea unui număr cât mai mare de analizatori, în vederea formării unei reprezentări clare a mecanismului mișcării sau acțiunilor supuse învățării.

Stimularea senzorială se realizează în planuri diferite (vizual, auditiv, kinestezic, tactil) în funcție de natură informației transmise, de nivelul și tipul de subiect căruia i se adresează (normal sau cu nevoi speciale).

2.       Principiul participării conștiente și active

Acest principiu presupune aprecierea individului ca subiect al propriei deveniri.

El impune implicarea sportivului în propriul proces de asimilare a cunoștințelor și de formare a personalității sale, învățarea devenind un proces de structurare și restructurare continuă, în care dinamica internă a personalității reprezintă atât un rezultat cât și o condiție a participării active din partea sportivului.

Conștientizarea acțiunilor desfășurate de către sportiv conduce la integrarea achizițiilor de orice natură în structuri cât mai ample și cu o aplicabilitate cât mai mare.

3.       Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor și deprinderilor

Calitatea procesului instructiv – educativ desfășurat se apreciază prin posibilitatea utilizării informației în situații diferite, de natură practică sau orientate tot către acumularea de noi informații.

Acest lucru reclamă o bună însușire a cunoștințelor specifice, ceea ce presupune în ultima instanța, respectarea tuturor celorlalte principii.Respectarea acestui principiu nu poate fi dovedită decât în timp, prin menținerea posibilităților de exprimare motrică specifică și nespecifică a individului la un nivel cât mai înalt, și implicit a unei calități a vieții cât mai ridicată.

Principii specifice activității sportive

1.       Principiul solicitării gradate a organismului

Acest principiu are în vedere respectarea unor aspecte impuse de caracteristicile fiziologice ale organismului, care nu permit o abordare bruscă a activității atât timp cât aceasta se desfășoară pe baze științifice și are obiective bine determinate.

În primul rând în cadrul fiecărui antrenament, când intrarea în efort a subiecților trebuie realizată gradat, printr-o pregătire a organismului ce respectă particularitățile fiziologice ale vârstei și ale efortului ce urmează a fi prestat.

În al doilea rând, principiul trebuie respectat în programarea conținutului antrenamentelor pe termen lung, asigurându-se astfel o adaptare treptată a organismului la solicitările specifice activității și un progres continuu fără sincope și fără problemele fiziologice ce pot fi generate de abordarea neadecvată a efortului.

2.    Principiul solicitării optime

Principiul face referire la parametrii solicitării psiho-fizice la care este supus subiectul în timpul activităților motrice. El vizează activitatea desfășurată în partea fundamentală a antrenamentului, unde se acționează în vederea realizării obiectivelor operaționale propuse.

În activitățile sportive optimizarea solicitării se impune ca o cerință importantă în demersul specific pentru îndeplinirea obiectivelor, atât a celor de dezvoltare morfo-funcțională cât și de învățare, și poate fi respectată prin stabilirea mijloacelor adecvate și a raportului optim dintre parametrii efortului.

2.    Principiul frecvenței și duratei solicitării (iteratiei optime a solicitării)

Acest principiu are în vedere necesitatea impusă de specificul activităților motrice privind prezența solicitării pe parcursul unei săptămâni și a duratei acestei solicitări atât în antrenament cât și în timp.

Practica exercițiului fizic a demonstrat că pentru realizarea unei adaptări funcționale corespunzătoare și a unei învățări eficiente, este necesar ca solicitarea specifică să se regăsească de minim două ori pe parcursul unei săptămâni, timp de minim opt săptămâni.

Respectarea acestui principiu în sport impune o programare și planificare judicioasă a activităților, atât la nivelul lecției cât și pe termen lung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.